Cum să prevenim cancerul

articol original aici

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce este cancerul mai exact, şi cum îi afectează pe cei dragi, şi cum puteţi încerca să îl preveniţi, acest articol vă oferă câteva sugestii în acest sens. Cu siguranţă nu este un articol exhaustiv, dar vă va oferi o direcţie în privinţa lucrurilor pe care trebuie să le cunoaşteţi.

Prevenţia este cea mai importantă



Înainte să intrăm în amănunte cu privire la ce este cancerul şi cum poate fi prevenit, e important să stabilim că, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, între 30-50 procente din toate cazurile de cancer pot fi prevenite. Mai mult, aceeaşi organizaţie afirmă că prevenţia oferă cea mai eficientă strategie pe termen lung pentru controlul cancerului.
Însă acest fapt nu este suficient de bine cunoscut, cum ar trebui, iar dezvoltarea de politici şi programe naţionale ar putea ajuta atât la creşterea conştientizării şi la reducerea expunerii la factorii de risc care contribuie la apariţia cancerului.
Cancerul nu se dezvoltă peste noapte. Chiar dacă în anumite cazuri nu se pot face multe lucruri cu privire la dezvoltarea anumitor tipuri specifice de cancer, în alte situaţii există modalităţi prin care se poate reduce semnificativ riscul de cancer luând decizii şi făcând alegeri conştiente.
Un stil de viaţă sănătos este cu adevărat cea mai bună strategie anti-cancer, prin faptul că îl previne. 

Ce este cancerul mai exact?



Înainte de a examina modalităţi de a scade riscul de cancer, este folositor să înţelegem mai bine ce este cancerul de fapt. Cancerul, după cum fie aţi auzit, fie aţi experimentat, inspiră frică şi groază. Analizarea acestui concept, pentru a-l înţelege, poate elimina o parte din lucrurile care produc frică şi vă pot îndrepta spre a alege practici care să îl prevină.

Cancerul - definiţie

Cancerul, potrivit National Cancer Institute, este termenul oferit unei varietăţi de boli înrudite. În toate tipurile de cancer, celulele se divid rapid, incapabile să se oprească sau să îşi reducă viteza de multiplicare, invadând ţesuturile apropiate. Ceea ce face din cancer o boală cu adevărat de temut, este faptul că poate începe în practic orice parte a corpului uman, şi poate distruge destul de repede procesul celular ordonat al organismului.
În mod tipic, celulele unui organism uman pot creşte şi se pot divide, pentru a da naştere unor noi celule, după cum este nevoie. Atunci când celulele îmbătrânite mor, noi celule le iau locul. Atunci când începe să se dezvolte un cancer, întregul proces este modificat, noi celule se formează şi încep să se dividă fără oprire. Celulele canceroase pot chiar influenţa celulele sănătoase şi vasele sanguine din jur, atacând mai apoi sistemul imun al organismului.

Care sunt simptomele obişnuite?

Semnele timpurii ale prezenţei unui cancer pot varia foarte mult pentru că sunt atât de multe tipuri diferite, şi pentru că boala este influenţată de structura genetică unică a persoanei în cauză. Există însă câteva semne cardinale care pot indica o suspiciune de cancer. Dacă aveţi probleme serioase de digestie, dificultăţi de înghiţire, sau vă apar diferite umflături, sau anumite ţesuturi se întăresc, este bine să vă programaţi pentru un consult medical extensiv.
Alte câteva semne timpurii de cancer şi care impun un examen medical includ:
  • secreţii sau sângerări neobişnuite
  • orice modificări evidente ale unei răni
  • tusea cu expectoraţie sanghinolentă
  • dureri de cap persistente
  • durere cronică
  • astenie, slăbiciune persistentă 
  • greaţă

Ce anume poate cauza apariţia cancerului?



„Cancer” este un termen care acoperă o mare varietate de boli, cu un mecanism identic, dar pentru că există atât de multe tipuri diferite, pot exista și cauze foarte diferite. Cancerul poate fi o boală genetică pe care o anumită persoană o ascunde în bagajul genetic propriu, dar există factori externi care pot influența la rândul lor apariția bolii.
Statistic, principalele trei cauze de cancer sunt predispozițita genetică, factori toxici și de mediu, și „factorul aleatoriu.”
Unele din cauzele inițiale pot fi amplificate de anumiți factori de risc generați de anumite comportamente care pot crește riscul de a dezvolta un cancer. Iată câțiva dintre factorii care cresc mult riscul de a vă îmbolnăvi de cancer.
  • expunerea la radiații
  • anumite infecții
  • consumul de tabac
  • medicație imunosupresivă
  • dieta
  • consumul de alcool
  • obezitatea

Ce puteți face pentru a preveni cancerul?

Atunci când vorbim despre sănătatea noastră, există numeroase modalități prin care putem reduce riscul de cancer sau prin care putem contribui la prevenția cancerului. După cum spuneam, circa 30-50 procente din toate cazurile de cancer pot fi prevenite.
Deci ce puteți face pentru a preveni cancerul și să adoptați un stil de viață sănătos pentru a vă feri, pe cât posibil, de această afecțiune?

Evitați tabacul

Fumatul reprezintă cel mai mare factor de risc pentru mortalitatea de cancer, și prin aceasta cel mai important factor de risc care trebuie evitat, însă cu toate acestea reușește să ucidă anual circa 6 milioane de oameni. Fumatul, mestecatul, ingestia sau inhalarea de fum de tabac vă expune riscului de a dezvolta cancer, și cel mai bun mod de a preveni cancerul este de a evita tabacul în totalitate.

Consumul moderat de alcool

Alcoolul reprezintă un factor de risc imens în dezvoltarea multor tipuri de cancer, printre care se numără cancerul hepatic, cancerul mamar, cancerul laringian, și alte cancere din sfera ORL. Cu cât consumați mai mult alcool, cu atât crește riscul de a vă îmbolnăvi de cancer, și, în mod tipic, combinația dintre consumul de alcool în cantități mari și fumatul crește și mai mult acest risc.

Un stil de viață activ și sănătos

Lipsa activității fizice, obezitatea și obiceiurile dietetice nesănătoase sunt de asemenea factori importanți în prevenția anumitor tipuri de cancer. Există o conexiune dovedită între suprapondere sau obezitatea și apariția cancerelor colo-rectale, esofagiene, mamare și renale.
Pentru a le combate și a preveni apariția cancerului, adoptați o dietă bogată în fructe și legume, care în sine poate avea un efect protector independent față de riscul de a dezvolta anumite cancere. Limitați consumul de carne procesată, alegeți să consumați alimente mai slabe, mai ușoare, preponderent vegetale.

Iată câteva sugestii dietetice pentru prevenția cancerului:
  • Eliminați pe cât posibil băuturile cu conținut de zahăr
  • Consumați alimente cu conținut înalt de amidon precum bananele și ovăzul
  • Consumați diferite tipuri de nuci, alune, arahide, etc
  • Consumați broccoli înăbușit la aburi
  • Consumați usturoi

Este recomandată adoptarea unui stil de viață cu activitate fizică bogată. Nu doar că vă va menține în formă și sănătoși, dar reduce riscul de obezitate și, printre altele, riscul de apariție a cancerului. Per ansamblu, menținerea unei diete sănătoase și respectarea unui program de exerciții fizice au potențialul de a reduce riscul de cancer.

Protejați-vă pielea



O modalitate foarte importantă de prevenție a cancerului este protecția pielii de acțiunea directă a razelor de soare, pentru că cancerul de piele este unul din cele mai obișnuite tipuri de cancer. Vestea bună este că în același timp, acest tip de cancer este unul din cele mai ușor de prevenit. Evitați expunerea directă la soare în miezul zilei, căutați umbra și nu uitați niciodată să folosiți creme de protecție solară.

Urmați programe corecte de imunizare și screening

E important să cunoașteți metodele de imunizare pentru a vă proteja de infecții virale care pot conduce la cancer, cum sunt hepatita B și papiloma-virusul uman (HPV). Trebuie completat cu faptul că pentru a preveni cancerul, trebuie să evitați în același timp practici riscante - aveți o viață sexuală decentă și protejată, și nu utilizați ace folosite de alte persoane.
Mai mult decât orice altceva, evaluați-vă regulat, programați-vă pentru examinări de screening, pe lângă vizitele regulate la medicul dumneavoastră de familie, care în sine nu doar că pot preveni cancerul dar pot detecta de timpuriu o boală canceroasă. Căutați-vă medicul pentru a stabili un program de screening al diferitelor tipuri de cancer, individualizat, și discutați alte modalități prin care puteți preveni cancerul.

Concluzii

Chiar dacă un cancer poate îmbrăca diferite forme, chiar dacă se poate datora multor cauze diferite, și uneori vor apare fără nici un fel de explicație, sunt multe modalități prin care puteți cel puțin încerca să preveniți apariția unui cancer.
Majoritatea cancerelor pot fi reduse sau prevenite prin evitarea anumitor lucruri - tabacul, alcoolul, razele dăunătoare ale soarelui și alimente care sunt nocive. Alte cancere pot fi prevenite prin menținerea unei greutăți sănătoase și a unui program de activitate fizică. De asemenea, o serie de tipuri de cancer pot fi prevenite și evitate prin programarea la examinări medicale regulate la medicul dumneavoastră de familie, precum și participarea la diferite programe de screening.
 Pe scurt, acordând atenție stilului dumneavoastră de viață este poate cel mai important factor în prevenirea cancerului.  




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Concept nou - "Holding Space"

Ted Talks - un playlist - moartea si speranta

Prof. John Ionescu si Spezialklinik din Neukirchen, Germania.