Lectii de viata

Lectii de viata pe care le invatam, uneori, doar in preajma mortii. Daca avem indrazneala de a zabovi acolo.

https://qz.com/354406/what-i-learned-about-life-after-photographing-people-preparing-to-die/


INAINTE DE A MURI

Ce am invatat despre viata dupa ce am fotografiat oameni care se pregateau sa moara

Medicina calitatii vietii (Andrew George)

Autor: Meredith Bennett-Smith

Obsesie

Urmatorul miliard

3 martie 2015

In urma cu doi ani, Andrew George s-a pornit sa demonstreze ca exista frumusete - chiar forta - atunci cand ne acceptam propria transcedere, propria mortalitate.
De multa vreme atras de ceea ce el insusi numeste "colaborari intampaltoare cu lucruri trecatoare," fotograful originar din Los Angeles a inceput sa caute un hospice de unde sa poata invata ceva de pret si poata fotografia oameni aflati in ingrijire paliativa. In cele din urma, Finally, Dr. Marwa Kilani de la Providence Holy Cross Medical Center din Los Angeles a fost de acord să ii permita accesul.
“Sfidand conventiile si optiunea de a fi victime, bărbaţii şi femeile din acest proiect au ales sa îşi transforme vieţile în moduri pe care au trebuit să le descopere singuri, adesea fără ajutorul nimănui," a declarat el publicaţiei Quartz. "Admir tăria sufletească de care au dat dovadă făcând asta. Cu toţii, într-o măsură mai mare sau mai mică, s-au confruntat cu chestiuni cu care ne confruntăm cu toţii, am făcut-o sau o vom face la un moment dat. Însă numele nu le vor fi pomenite în vreun manual de istorie pentru că ar fi făcut ceva remarcabil. Totuşi, curajul şi graţia de a-şi apuca propria viaţă în mâini îi face excepţionali şi curajoşi. Ne-ar prinde bine să putem fi inspiraţi de ei."
Şi iată cum a luat naştere “Right, Before I Die”. Proiectul a crescut în final până a atins 20 de portrete diferite, pacienţi mai tineri sau mai în vârstă. Calitatea pe care toţi par să o împărtăşească este sentimentul unic al liniştii sufleteşti.

Josefina (Andrew George)

“Personajele mele trebuiau să fie persoane obişnuite, pentru a reuşi să transmită ideea că toţi suntem, într-un fel sau altul, terminali," spune George. “Aceste persoane chiar se întâmplă să fie, terminale, în mod oficial; proiectul ni se adresează tuturor, şi abordează modul în care alegem fiecare să ne adresăm acestui adevăr inevitabil.”Kilani l-a ajutat pe George să găsească pacienţii care au fost dispuşi să împărtăşească ceea ce au învăţat. "Nu e uşor să găseşti frumuseţe în sterilitatea unui ambient de spital," spunea Kilani in 2014. “Dar provocarea monotoniei aparente face ca imaginile lui să aibă aşa o forţă.”
George a afirmat că a fost iar şi iar uluit de curajul personajelor sale. "Mulţi au avut o viaţă deosebit de dificilă, plină de obstacole care, pe bună dreptate, ar fi putut cu uşurinţă să îi facă să se dea bătuţi. În schimb, sfidând convenţionalul şi opţiunea de a fi victime, bărbaţii şi femeile din acest proiect au ales să îşi transforme viaţa în moduri pe care au trebuit să le descopere singuri, adesea fără ajutorul nimănui.”

Rene (Andrew George)

Sally (Andrew George)

America (SUA), la fel ca multe alte ţări occidentale, este o ţară cu un număr tot mai mare de vârstnici. Potrivit Biroului de Recensământ al SUA, până în 2050 se estimează că 83.7 millioane de americani vor avea peste 65 de ani. În acelaşi timp, expectanţa medie de viaţă continuă să crească. Trendul este valabil pentru întreaga lume. Până în 2050, potrivit raportului World Population Ageing din 2013 al Naţiunilor Unite, în lume vor fi peste 2 miliarde de oameni cu vârsta de peste 60 de ani, şi vor depăşi pentru prima oară numărul copiilor în 2047. Şi cu toate că este minunat că toţi vor trăi vieţi comparabil mai lungi, raportul afirmă că nu este surprinzător că "prevalenţa bolilor netransmisibile şi a dizabilităţii vor creşte odată cu vârsta populaţională.” Chiar cred că atunci când ne confruntăm cu propria mortalitate, ţinem în mâinile noastre cheia pentru a ne îmbunătăţi viaţa. Specialiştii din îngrijiri paliative cred că întreaga comunitate medicală trebuie să se pregătească pentru o comunitate tot mai mare de pacienţi. Aceasta presupune să fie capabili să crească calitatea vieţii pacienţilor, dar nu neapărat şi starea lor de sănătate.
“Tind să mă gândesc că nu prelungesc viaţa oamenilor în sensul că nu le ofer medicină curativă; le ofer medicina calităţii vieţii - iar dacă aceasta reuşeşte să prelungească viaţa cuiva, e extraordinar,” afirma Kilani, de mult timp un avocat pentru îngrijirea pacienţilor la finalul vieţii, într-un interviu acordat publicaţiei Los Angeles Times in 2011.

Nelly (Andrew George)

Nu fiecare este capabil să accepte moartea în felul acesta, a recunscut George. Cei ce reuşesc însă, pot găsi un sentiment al împlinirii care le-a fost inaccesibil până atunci. “Nu pot învinui pe nimeni pentru alegerea de a nu-şi examina propria viaţşă - e cu adevărat unul din cele mai dificile lucruri de făcut în viaţa aceasta,” este observaţia sa. “Acestea fiind spuse, în miile de comentarii şi scrisori pe care le-am primit, am avut parte de o sumedenie de răspunsuri surprinzător de pozitive, de la mulţi oameni tineri, aflaţi în cea mai înfloritoare perioadă a vieţii lor. Chiar cred că în adresarea propriei mortalităţi deţinem cheia pentru a ne îmbunătăţi semnificativ viaţa.”Interviurile şi fotografiile colectate de George se află expuse în prezent în muzeul Sint-Janshospitaal (Spitalul Saint John’s) din Bruges, Belgium, până în 28 iunie. Un fost spital medieval, website-ul muzeului afirmă că vizitatori din aproape 150 de ţări au admirat lucrările lui George fie online, fie în varianta originală, şi există deja planuri de a muta expoziţia şi în alte locaţii din lume. Expoziţia din Brugge se încheie cu o oglindă imensă fixată de perete - o invitaţie, spune George, pentru un moment de autoreflecţie.
“Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am putea învăţa să fim mai sinceri cu noi înşine, mai devreme în viaţa aceasta,” a spus el, “fără să aşteptăm să ajungem la capătul vieţii pentru a scăpa de această imensă povară emoţională... Am învăţa să ne temem mai puţin de moarte şi, mai important chiar, să ne temem mai puţin de viaţă.”

Joe (Andrew George)

Kim (Andrew George)

Sperăm că opera lui George va contribui şi la o creştere a conştientizării beneficiilor îngrijirii paliative, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. Medici din lumea întreagă continuă să privească managementul durerii la finalul vieţii ca o recunoaştere a înfrângerii. “Principiile moderne ale tratamentului durerii şi ale îngrijirii paliative nu sunt predate nici în prezent la mai bine de 80% dintre universităţile de medicină din lume,” observa dr. M.R. Rajagopal, medic de îngrijiri paliative în India, într-un articol din the New England Journal of Medicine.
Speranţa lui George este că acest proiect va deschide ochii oamenilor în faţa beneficiilor eliberatoare ale abordării morţii drept fiind ceva inevitabil, şi nu o tragedie.
“Deunăzi s-a întâmplat ceva remarcabil,” a spus George. “Una dintre femeile pe care le-am fotografiat, Odis, a aflat de proiect cu o zi înainte să moară. Fiica ei m-a sunat pentru a mă ruga să vin să o fotografiez şi i-am împărtăşit despre răspunsul pe plan internaţional pe care l-am primit faţă de site, de carte iar acum faţă de expoziţie, şi de felul în care fotografia şi cuvintele mamei ei aveau să fie văzute şi să fie o sursă de inspiraţie pentru mii de oameni din toată lumea. Am rugat-o să îi spună asta mamei ei. Odis a zâmbit, auzind toate acestea. S-a stins din viaţă ceva mai târziu în aceeaşi zi.”