Început
Şi iată că a venit şi ziua aceasta. Promisă, aşteptată, înmugurită azi. Încercăm să ne întâlnim aici, cu nedumeriri, îndoieli, întrebări şi găsim împreună răspunsurile de care avem nevoie - niciodată singuri - medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali, consilieri spirituali, psihologi, voluntari, familii, pacienţi... şi nu numai - toţi cei care se apropie, într-un fel sau altul, de o boală cu prognostic terminal şi nu mai pot fi apoi aceiaşi. Suntem bineveniţi cu toţii aici. Pentru că putem vorbi despre orice, putem purta orice, putem suferi orice - câtă vreme ştim că nu suntem singuri. Putem împărtăşi toate. Exact asta voi face aici! Pentru că mai cu seamă în paliaţie avem nevoie unii de alţii, învăţăm cu toţii unii de la alţii, şi creştem împreună. Şi învăţăm de la alţii - vedem ce se mai întâmplă prin lume în paliaţie şi învăţăm... "aşa da"... "aşa nu"... Abordăm teme spinoase. Resuscitare - neresuscitare, alte aspecte etice la finalul vieţii, Români...