Cum vorbim cu copiii despre moarte
Articol original publicat la 4 martie 2019, de Cory Turner
Prima oară m-am întâlnit cu moartea într-o joi.
Aveam o chiflă în mână și un adevărat Vezuviu de piureu de cartofi în farfurie. Era Sărbătoarea Mulțumirii și a 7-a mea zi de naștere în 1983.
Bunica mea stătea chiar în fața mea, fratele meu lângă mine, părinții mei în capătul mesei, dar singurul care lipsea din locul lui obișnuit de sub masă era câinele nostru, Mingo, un cocker spaniol negru. Cu câteva zile înainte, mama se așezase pe jos în bucătărie, ținându-l în brațe și implorându-l să înghită medicamentul care ar fi trebuit să amelioreze efectele bolii renale. Era tot mai slăbit, tot mai bolnav. În ziua dinaintea zilei mele de naștere, părinții mei l-au dus pe Mingo la veterinar, unde a rămas peste noapte.
- Unde e Mingo? i-am tot întrebat stând la masă de Sărbătoarea Mulțumirii.
- Unde e Mingo? Pur și simplu nu mă lăsam. Părinții mei schimbau priviri îndurerate între ei. Acum știu că viața îi pusese într-o postură imposibilă. Mingo fusese bolnav de câteva luni, și suferise câteva săptămâni. Veterinarul le recomandase eutanasia pe loc. Iar părinții mei acceptaseră fără nicio tragere de inimă. Dar cum să îmi spună mie asta? Așa că nu au făcut-o, dorind probabil să aștepte până după ziua mea.
Într-un final au recunoscut că „fusese adormit.” Am fugit de la masă plângând în hohote.
Din câte avea să se arate, nu eram singurul care jelea în ziua aceea. Moartea ajunsese și în cel mai puțin probabil și mai sigur loc din lume: pe Sesame Street.
În episodul care avea să devină cel mai faimos din toate episoadele show-ului, transmis în ziua când se sărbătorea Sărbătoarea Mulțumirii, când producătorii știau că aveau să fie acasă și adulții și că vor urmării emisiunea împreună cu copiii lor, Big Bird a aflat că Mister Hooper, care conducea magazinul de la colțul străzii Sesam și care își pregătea cu multă migală milkshake-urile lui cu semințe de păsări, murise.
- Mister Hooper nu se mai întoarce, îi spuse unul din personajele adulte, Susan, lui Big Bird. Toți adulții erau acolo, adunați în semi-cerc, schimbând între ei exact aceleași priviri pe care le schimbaseră și părinții mei peste masă.
- De ce nu? întrebă Big Bird.
- Big Bird, când moare cineva, nu se mai întoarce, i-a spus Susan.
- Niciodată?
- Nu. Niciodată.
- Ei bine, a spus atunci Big Bird, cu vocea tremurătoare, încărcată de teamă și confuzie. De ce nu?
Ce a urmat este un curs magistral despre cum să le spui copiilor despre moarte. Împreună cu colega mea Anya Kamenetz cu care am conceput ghidul audio de la Life Kit numit Parenting: Difficult Conversations (Conversații dificile în parenting) am urmărit din nou acel episod, și am chemat-o alături de noi și pe Rosemarie Truglio, psiholog de dezvoltare personală și vicepreședinte senior în probleme de educație și cercetare la Sesame Workshop, și împreună am extras câteva sfaturi utile pentru părinți.
1. Fii sincer și specific
Când vine vorba să le explici copiilor ce este moartea - ce se întâmplă mai exact cu trupurile noastre și ce înseamnă asta - Truglio spune că este important să fii direct. Asta pentru că copiii se luptă adeseori să înțeleagă caracterul permanent al morții. Iar părinții nu fac altceva decât să complice și mai mult lucrurile când, în loc să fie specifici, apelează la eufemisme. Sincer vorbind, facem asta pentru a înmuia puțin adevărul pentru copii, însă Truglio ne spune că eufemismele acestea pot să producă mai multă derută și să sperie copiii.
- A trecut la cele veșnice, Dumnezeu să îl odihnească, a plecat într-o călătorie lungă de tot.
Truglio ne spune că fiecare din aceste fraze transmite un mesaj greșit copiilor. Cei morți nu trec nicăieri, nu se rătăcesc, nu își fac bagajele și pornesc la plimbare.
Cele mai problematice sunt cuvintele folosite adesea de părinți, așa cum au făcut și părinții mei, atunci când un animal este eutanasiat.
- L-au adormit pe cățelul nostru. Asta e o afirmație serioasă, afirmă Truglio și ne explică cum percep copiii aceste cuvinte: Dacă îmi spui acum despre cățel că s-a culcat și că nu o să se mai trezească și a murit, ei bine, eu mă duc la culcare în fiecare seară. O să mor și eu?
Truglio ne sfătuiește să fim cât se poate de clari:
- Atunci când mori, inima ta se oprește și corpul nu mai funcționează. Nu mai mănânci, nu mai respiri - prin aceasta oferim informații mai concrete despre ce înseamnă moartea, ne spune Truglio.
2. Luați-o treptat.
Copiii procesează noțiunea de moarte treptat, în timp, ne spune Truglio. Nu vă propuneți să vă așezați cu ei odată, să îi copleșiți cu toate informațiile și apoi să aveți pretenția ca ei să digere tot ce le-ați spus pe loc.
Ca părinte, ai nevoie de răbdare și perseverență atunci când copilul tău are o experiență care implică moartea. Îi poți explica anumite lucruri, clar și specific, că bunica a murit, și trei zile mai târziu să te trezești cu întrebarea Când se întoarce bunica?
Truglio ne spune despre un asistent social din cadrului unui hospice care s-a specializat în a vorbi cu copiii despre moarte și care la un moment dat a comparat acest proces la modul în care un copil mănâncă un măr:
- Mușcă o dată din el, poate de două ori, apoi îl lasă din mână, spune Truglio. Probabil că seamănă foarte mult cu modul în care vor purcede la a înțelege moartea. Vor lua câteva guri. Apoi își vor vedea mai departe de viața lor. Apoi se vor reîntoarce și vor mai lua câteva guri.
3. E nevoie de familie, de comunitate.
Adesea, moartea cuiva drag poate fi tulburătoare pentru copil, nu doar pentru că acea persoană nu va mai face parte din viața copilului, ci pentru că poate isca o teamă profundă de a fi singur sau abandonat. Din acest motiv, ne spune Truglio, atunci când un copil jelește, asigurați-vă că știu că „există mulți oameni în viața lor, mătuși, unchi, bunici, și chiar câțiva prieteni foarte-foarte buni care sunt ca o familie pentru noi."
Pe scurt, ne spune Truglio, copiii trebuie să fie reasigurați că „Vom avea întotdeauna grijă de tine."
4. Dragi adulți, e în regulă să plângeți.
Unul din cele mai puternice momente din istoria de o jumătate de veac a emisiunii Sesame Street este momentul când actorul Bob McGrath, care interpretează rolul unui profesor de muzică în emisiune, îl consolează pe Big Bird.
- Ai dreptate, Big Bird. Nu va mai fi niciodată la fel pe-aici fără el [fără Mister Hooper]. Dar știi ceva? spune McGrath printre lacrimi, cu vocea sugrumată. Putem să ne bucurăm cu toții că am avut ocazia să fim alături de el și să îl cunoaștem și să îl iubim foarte mult cât timp a fost printre noi.
- E important pentru copii să vadă cum jelim noi, spune Truglio. Vom plânge, și cred că trebuie să le explicați de ce plângeți. Iar asta nu va fi suficient să o faceți o singură dată. A fost o reprezentație de o tandrețe și o sinceritate remarcabile între un adult și un Big Bird copilăros. Acest moment, spune Truglio, a transmis un mesaj foarte puternic părinților și copiilor de asemenea.
Acest lucru este valabil mai ales atunci când tu, părintele, jelești moartea propriului tău părinte. Exprimându-ți emoția și explicând copilului tău sentimentele care se află sub acele emoții îl vor ajuta să se pregătească pentru momentele din viitor când, poate, te vei simți din nou copleșit de jale.
5. Înmormântarea.
Locul în care copiii vor fi cu siguranță expuși la foarte multe emoții este înmormântarea sau serviciul de comemorare, acesta fiind și motivul din care mulți părinți sunt ispitiți de ideea de a nu-i duce deloc cu ei. Când vine vorba de înmormântări, Truglio are un sfat pentru noi - dați copilului posibilitatea să aleagă ce dorește să facă.
- Nu ar trebui să spuneți niciodată Trebuie să faci asta, sau să îi faceți să se simtă vinovați dacă au ales să nu participe, ne sfătuiește Truglio. Este necesar să le dați un spațiu de acțiune. Nu îi puteți sili.
Însă spuneți-le la ce trebuie să se aștepte, indiferent ce vor alege să facă. Așa că, dacă veți participa la o înmormântare la care sicriul este descoperit, explicați-le ce presupune aceasta. Din nou, fiți clari și specifici. Apoi lăsați copilul să hotărască dacă cred că sunt pregătiți pentru asta.
6. Păstrați speranța vie.
În final, Truglio ne spune că este esențial să asigurați copilul că „viața va merge înainte. Vom fi bine, cumva. În momentul acesta ne este foarte greu, dar există lucruri spre care putem privi în viitor."
O activitate pe care ea o recomandă este să puneți copilul să își deseneze conturul mâinii pe o coală de hârtie, și rugați-l să scrie pe fiecare deget un lucru pe care îl așteaptă cu bucurie în viitor. Pot fi lucruri precum o vacanță planificată, sau ceva mărunt cum ar fi să meargă a doua zi la școală și să se întâlnească cu prietenul lui cel mai bun. Ideea este, ne spune Truglio, să păstrăm speranța.
În Sesame Street personajele au făcut-o într-un mod minunat cu Big Bird. La finalul acestui episod emoționant despre Mr. Hooper, Big Bird șade liniștit în cuibul lui uriaș. Dintr-odată, primește vizita adulților din emisiune care îi fac cunoștință cu un nou copilaș de pe stradă.
Big Bird e încântat de vizită, se bucură de copilaș, iar apoi rostește ultima replică de-acum faimoasă, spulberând nota mohorâtă a finalității morții:
- Știi care e cea mai frumoasă chestie legat de bebeluși? întreabă Big Bird. Azi nu-s, iar a doua zi - uite-i aici!
Dacă există o provocare cu care te confrunți în viața de părinte și ai dori să o explorăm, scrie-ne un email la adresa parenting@npr.org.
Comentarii
Trimiteți un comentariu