„Atunci mă duc în cer și mă joc acolo până vii și tu, da? Dar vii, nu?”

Sursa originala - https://www.facebook.com/nolanscully/posts/1866071863647342:0

http://www.mirror.co.uk/lifestyle/family/ill-out-two-seconds-dying-10173518

Este o amintire pe care orice părinte ar fiericit să nu o aibă, dacă asta ar însemna ca copilaşul lor să trăiască până la adânci bătrâneţi.
Din nefericite, Ruth Scully îşi aduce aminte exact ultima conversaţie avută cu scumpul ei băieţel.
Pe 7 februarie anul acesta, Ruth din Maryland, şi-a luat rămas bun de la fiul ei, Nolan.
Nu avea decât patru ani când s-a stins din viaţă.
Nolan şi-a petrecut mare parte din scurta sa viaţă luptându-se cu un rabdomiosarcom, o formă rară de cancer de ţesuturi moi cu care a fost diagnosticat în noiembrie 2015.
În ciuda bătăliei pe care a avut-o de dus, cei patru anişori ai lui Nolan au fost marcaţi de curaj, maturitate şi un optimism care i-au sfidat vârsta fragedă.
Însă în recenta ei postare dedicată fiului ei, Ruth nu se concentra asupra celor 18 luni în care Nolan s-a luptat cu boala. Nolan visa să ajungă poliţist când avea să fie mare.


A consemnat într-un mod brutal şi sfâşietor ultimele zile ale lui Nolan şi le-a postat pe pagina de Facebook dedicată fiului ei, Nolan Strong .
Nu e întotdeauna uşor să citeşti astfel de cuvinte, însă cuvintele sincere ale lui Ruth ating de fiecare dată, "cât e de frumos. A fost creat din dragoste, nimic mai mult."

"Poate că e greu, dar suferiţi împreună cu mine, este o agonie ca nicio alta."

Ruth îşi aminteşte zilele în care ea şi Nolan ştiau că această călătorie a lor împreună se apropia de final.
"Când l-am adus ultima oară pe Nolan la spital, ştiam că de această dată era şi altceva în neregulă, nu doar un caz trenant de C. Diff (o bacterie care poate infecta tractul digestiv şi produce diaree). Ştiam pur şi simplu, şi e destul de ciudat, dar cred că şi el ştia. Nu mai mâncase nimic de zile în şir, nici nu putea bea nimic, vomita întruna."
Pe 1 februarie, Ruth s-a întâlnit cu întreaga echipă de îngrijire a lui Nolan."Când a început să vorbească doctoriţa oncolog, am citit durerea vie în privirea ei."
"Ea fusese întotdeauna sinceră cu noi şi se luptase în tot acest timp alături de noi, dar ultimul CT care fusese făcut arătau mase tumoarle mari care creşteau fără milă, coprimându-i bronşiile şi inima la nici patru săptămâni după intervenţia toracică pe care o suferise."
Expresia lui Ruth, cancerul "se răspândea ca focul" şi "devenea rezistent la toate opţiunile de tratament pe care le încercasem."
Nu mai rămăsese nimic altceva de făcut, în afară de a-i crea lui Nolan un confort cât mai bun, pe măsură ce starea lui de sănătate se deteriora.
Este o veste pe care niciun părinte nu se poate pregăti vreodată îndeajuns să o primească, şi cu atât mai puţin să i-o explice copilului său.

Cu toate acestea, Ruth a reuşit să îşi ia inima în dinţi şi să vorbească cu Nolan despre ceea ce urma să se întâmple.

"Şedea în 'Fotoliul roşu al lui mami' şi viziona clipuri pe YouTube pe tableta lui.
M-am aşezat lângă el şi mi-am lipit fruntea de a lui şi am avut următoarea conversaţie:
"Eu: Scumpule, te doare când respiri, nu-i aşa?
"Nolan: Păi... mă cam doare.
"Eu: Ai dureri mari, aşa-i scumpule?
"Nolan: (privind în jos) Da.
"Eu: Scumpule, povestea asta cu cancerul e naşpa de tot. Nu mai trebuie să lupţi cu el.
"Nolan: (de-a dreptul fericit) NU MAI TREBUIE?! Dar o să mă lupt pentru tine, mami!!
"Eu: Nu, scumpule! Asta făceai? Te luptai pentru mami?
"Nolan: Păi DA!!
"Eu: Nolan Ray, care e treaba lui mami?
"Nolan: Să aibă GRIJĂ de mine! (Cu un zâmbet larg)

"Eu: Scumpule... Nu mai pot face asta. Singurul fel în care pot avea grijă de tine este în Cer (inima mi se fringe) 
"Nolan: Atunci, ma duc in cer si mă joc acolo până vii și tu, da? Dar vii, nu? 
"Eu: Absolut!! Nu scapi tu așa de ușor de mami!!
"Nolan: Mulțumesc, mami! Mă duc să mă joc cu Hunter, și Brylee și Henry!"
În zilele care au urmat, Nolan a dormit cea mai mare parte din timp.
Ruth a trebuit să facă față unei alte sarcini chinuitoare, semnarea documentului DNR (ordin de neresuscitare, valabil in SUA, n.tr.), ceva ce ea descrie astfel: „Nu vă pot explica cum vă simțiți când semnați un asemenea document pentru propriul vostru fiu, care este un înger”.
„Când s-a trezit, ne-am pus bagajele în microbuz și îi țineam pantofii în mâini, pentru a-l duce seara acasă.”
„Nu își dorea decât ÎNCĂ O noapte împreună.”
„Dar când s-a trezit, și-a pus mânuța peste a mea și mi-a spus, „Mami, e în regulă. Haide să rămânem aici, ok?'
„Eroul meu de patru ani încerca să se asigure că îmi va fi mie ușor...”
„Așa că în următoarele 36 de ore, între reprizele de somn, ne-am jucat, am urmărit videoclipuri pe YouTube, ne-am jucat un meci de Nerf Gun după altul și ne-am zâmbit unul altuia adesea.
„Cam cu o oră sau așa înainte să se stingă, și-a făcut chiar și testamentul!”
„Eram întinși în pat împreună și le mi-a făcut o schiță despre cum își dorea să se întâmple înmormântarea lui, și-a ales ursuleții care să-l însoțească, ce ținută dorea să aibă oamenii, a notat ce ne lăsa fiecăruia din noi, și chiar a scris felul în care își dorea să fie ținut minte - desigur, ca polițist.”

Apoi la ora 9 seara, Ruth a avut ultima ei conversație cu fiul ei.

„L-am întrebat pe Nolan dacă mă pot duce să fac un duș, pentru că nu mă lăsa să plec de lângă el și Mami trebuia să îl atingă tot timpul.”
„El m-a spus, Da, OK, Mami. Lasă-l pe Unchiul Cris să vină să stea cu mine și o să mă întorc pe partea asta ca să te pot vedea. Lui Nolan nu i-a plăcut să stea departe de mămica lui nicio clipă pe toată periada cât a fost bolnav.
„Stăteam în ușa de la baie, m-am întors spre el și i-am spus: Uită-te drept în direcția asta, Scumpule. Ies în două secunde.
„Mi-a zâmbit. Am închis ușa de la baie.”
„Mi-au spus că în clipa în care am închis ușa în urma mea, el și-a închis ochii și a intrat într-un somn profund, începutul sfârșitului.”
„Când am deschis ușa băii, echipa lui îi înconjuraseră patul și fiecare privire s-a întors spre mine, cu lacrimi în ochi.”
„Mi-au spus, Ruth, el doarme adânc acum. Nu simte nimic. Respira foarte greu, plămânul drept cedase, iar nivelul oxigenului din sânge scăzuse.”
„Am alergat și am sărit în pat lângă el și mi-am pus mâna pe obrazul lui drept.” Ruth a simțit că fiul ei știa că această călătorie se apropia de sfârșit.

„Atunci s-a întâmplat un miracol pe care nu-l voi uita niciodată.”

„Îngerașul meu a luat o gură de aer, și-a deschis ochii, mi-a zâmbit și mi-a spus, Te iubesc, mami, și-a întors capul spre mine și la ora 11:54 pm Sgt. Rollin Nolan Scully s-a stins, în timp ce eu îi fredonam 'You are My Sunshine' la ureche.
„S-a trezit din comă ca să îmi spună că mă iubește cu un zâmbet pe buze!
„Fiul meu a murit ca un erou. A adus împreună comunități întregi, ocupații diferite, a făcut o diferență în viețile oamenilor din lumea întreagă.

Citește și Să ni-l aducem aminte pe Nolan în vremuri mai fericite

Polițiștii locali au adus un tribut extraordinar „adevăratului erou” Nolan Scully

„A fost un luptător care a murit cu demnitate și dragoste, până în ultima clipă.”
Despre fiul ei, Ruth adaugă: „Tot ce și-a dorit Nolan vreodată a fost să slujească și să îi protejeze pe alții, și a făcut asta permanent, până la ultima lui suflare, și continuă să o facă zi de zi.
„Și-a iubit cu ardoare familia și pe fiecare din prietenii lui”
„Mă uit la tot ce a reușit să realizeze în 4 ani scurți, și nu mă pot gândi decât la tot ce ar fi reușit să facă dacă ar fi avut o viață mai lungă.
„Dar din nefericire, datorită cancerului său (un rabdomiosarcom, ca să fiu mai specifică), lumea și familia noastră va simți lipsa cuiva atât de plin de dragoste, care nu dorea nimic altceva decât să protejeze și să slujească”.
„TREBUIE să facem mai multe progrese cu finanțarea cercetărilor, pentru mai multe opțiuni de tratament.”
Pentru a comunica importanța celor de mai sus, Ruth a postat două fotografii alăturate, recunoscând:
„Acum eu sunt cea terifiată să fac un duș.”
„Pentru că nu mi-a mai rămas decât un covoraș gol, unde cândva stătea ghemuit un băiețel, așteptând-o pe mămica lui.”


O versiune romaneasca - 
http://a1.ro/premium/povestea-baietelului-stins-la-4-ani-de-cancer-mami-ma-duc-in-cer-si-acolo-ma-joc-pana-vii-si-tu-da-id655158.html

Povestea băiețelului stins, la 4 ani, de cancer: ”Mami, mă duc în cer și acolo mă joc până vii și tu, da?”

 publicat VINERI, 28 APRILIE 2017 11:18

 

 

Nolan Scully, un îngeraș, s-a stins la doar patru anișori, pe 1 februarie. Un cancer parșiv l-a luat. Mama sa, Ruth, în ale cărei brațe a plecat, a decis să publice atât ce au făcut în ultimele zile, cât și ultima conversație. Dură. Tristă. De ce a făcut-o? ”Pentru ca lumea să conștientizeze cât este din importantă fiecare clipă”. De ce o prezentăm noi? Din aceleași motive... 

Vestea-i scurtă, tristă. Nolan Scully, un băiețel de numai patru anișori, s-a stins, pe 1 februarie, după o lungă bătălie cu o boală nemiloasă, bucuroasă să învingă un suflet nevinovat. Planeta nu s-a oprit în loc, omenirea-i prea grăbită ori agitată pentru a mai plânge.
Doar pentru Ruth, mama, Universul s-a spart. A vrut să povestească despre ultimele zile, despre ultimile cuvinte schimbate, despre... L-a început, n-a putut. Plânsu-i urca către gât, o sugruma, tastele calculatorului nu puteau fi apăsate în încercarea de a scrie ”moarte”... Apoi a început, ușor-ușor, cu un blog. Câteva cuvinte, câteva poze. Pe 5 aprilie, pe pagina sa de Facebook a ”urcat” discuția finală. Cea de rămas bun. Devenită, instant, virală. De ce a făcut asta? ”Pentru ca lumea să conștientizeze cât de importantă este fiecare clipă petrecută alături de cei dragi”, a spus ea. De ce am prezentat-o noi? Din aceleași motive. Și, sub cuvânt de onoare, redactorului i-a fost extrem de greu să ”lege” un material.
”Mami, cum să nu lupt contra cancerului? Doar o fac pentru tine, nu?”
”Două luni. Două luni de când te-am ținut ultima oară în brațe, două luni de când am auizt cum îmi spui că mă iubești, două luni de când ți-am sărutat, ultima oară, buzițele, două luni de când nu ne-am mai băgat unul în celălalt, așa cum făceam când îți era frig. Două luni de infern absolut”. Așa începe Ruth scrisoarea către cel mic.
”Pe 1 februarie am vorbit cu echipa de medici. Când oncologul șoptea cuvintele, avea lacrimi în ochi. Mereu fusese onest cu noi, mereu luptase alături de noi, dar ultimele controale arătaseră că tumora se extinsese peste tot. Atacase tot, mai avea doar inimioara. Ne-a explicat cum că boala nu mai este tratabilă, ne-a dat de înțeles că sfârșitul e aproape”...
Nolan și Ruth s-au dus, împreună, în camera de spital. Prichindelul a deschis tableta, căutând ultimele noutăți de desena animate pe Youtube. Ce vină avea el că cerul se supărase? Și-au pus, așa, cap lângă căpșor, cum făceau deseori...
- Te doare când respiri, așa-i?
- Dacă vrei adevărul...daaa.
- Te doare tare?
- Da!
- Nenorocita asta de boală te macină. Nu trebuie să mai lupți cu ea...
- Nu trebuie să mai lupt cu ea? Dar o fac pentru tine, mami!
- Asta faci, lupți pentru mama ta?
- Da!
- Nolan Ray - atunci mama ta ce trebuie să facă?
- Să aibă grijă de mine, să mă facă sănătos (surâde).
- Dulceața mea, nu pot face asta! Unicul loc unde te pot face sănătos este în ceruri...
- Da? Atunci mă duc în cer și mă joc acolo până vii și tu, da? Dar vii, nu?
- Sigur că da! Nu scapi tu de mami așa ușor.
 - Ce bine. Gata, mă apuc să mă joc cu Hunter, Brylee și Henry!
Ultimele cuvinte, ultimele șoapte, ultimele promisiuni. Apoi...
Apoi a vrut să-l ia acasă. ”Mami, acolo îți va fi mai greu să ne despărțim. Hai să rămânem aici, la spital!”, a glăsuit prichindelul. La un moment dat, pe când Ruth se afla în celaltă cameră, a părut că aude cum instalația de monitorizare anunță ceva rău. Părea un somn profund. Dar, pentru câteva licăriri din aripa timpului, Nolan și-a revenit. ”A deschis ochii, a întins brațele și a spus doar atât: MAMI, TE IUBESC!” A lăsat capul pe o parte, a închis ochii și a plecat, în timp ce Ruth îi cânta, șoptit, ”You are my sunshine”...

Două luni Ruth s-a luptat cu amintirile. Apoi a decis să le facă publice. Plus niște imagini. Două dintre ele aproape că sunt aproape la fel: în stânga, un pui de om doarme pe o pernuță, în fața cabinei de duș. În dreapta, același spațiu, dar fără copilaș. Explicația? Vorbește Ruth: ”Nolan nu se putea despărți de mine nici la baie. Cât timp mă spălam, lua o pernuță și se culca la câțiva centimetri de mami a lui, aflată sub duș”. Și a doua imagine? A doua imagine e din aprilie...
Acum, lui Ruth îi este frică să se mai dușeze. Pentru că până pe 1 februarie, de acolo o păzea cineva.
Astăzi, îngerașul o așteaptă, undeva, sus. E pregătit de joacă...